CSM Poli Iași joacă un nou amical cu Știința Miroslava. Tito a plecat, va veni în schimb un vârf de la Sferiff Tiraspol

CSM Poli Iași joacă un nou amical cu Știința Miroslava. Tito a plecat, va veni în schimb un vârf de la Sferiff Tiraspol
  • Publicat:
  • Actualizat:

În încercarea de a închega cât mai repede relațiile de joc și de a omogeniza echipa, antrenorul Flavius Stoican a anunțat că speră să perfecteze săptămânal, dacă timpul o permite, câte un meci amical în care să-și vadă jucătorii la lucru. Astfel, cu patru zile înaintea întâlnirii din Copou cu Gaz Metan Mediaș, din etapa a II-a a campionatului, CSM Poli Iași va disputa, în această seară, de la ora 18.30, un meci test cu divizionara secundă Știința Miroslava, pe stadionul „Emil Alexandrescu”.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în această vară, după revenirea lui CSM Poli din cantonament, scorul fiind atunci egal, 0-0. Stoican va avea ocazia să-l vadă la lucru pentru prima dată pe Qaka, mijlocaș transferat recent din prima ligă norvegiană. Dacă acesta va juca mai mult ca sigur din primul minut în meciul de duminică, cu Mediașul, prezența lui Kizito în teren este încă incertă. Oficialii din Copou au plătit datoriile către stat, condiția pentru a putea transfera un jucător extracomunitar, dar încă nu au primit permisul de muncă al jucătorului ugandez.

„Toate documentele sunt în regulă în ceea ce ne privește, am plătit datoriile către stat, așteptăm permisul de muncă al lui Kizito. Sperăm să-l primim cât mai repede și să-l putem legitima până duminică, pentru a-l avea în teren la meciul cu Gazul”, a declarat președintele executiv al lui CSM Poli Iași, Adrian Ambrosie.  

Altfel, oficialii din Copou au anunțat că s-a renunțat la atacantul brazilian Tito, din motive medicale. În locul acestuia este așteptat un alt vârf, muntenegreanul Stefan Musoga, de la Sheriff Tiraspol. În vârstă de 25 de ani, Musoga va sosi în Copou după ce campioana Moldovei va susține meciurile din Liga Campionilor.

Întâlnire cu suporterii

Înaintea amicalului cu Miroslava, președintele executiv Adrian Ambrosie va avea o întâlnire cu suporterii echipei ieșene, acțiune pe care vrea să o permanentizeze. „În fiecare lună ne dorim să avem o întâlnire cu suporterii. Vor fi discuții deschise, sper eu cât mai constructive. Voi asculta observațiile lor, aștept să vină cu propuneri, cu idei noi. Sper ca ei să fie alături de echipă și să atragem în acest fel cât mai mulți fani la stadion”, a punctat președintele Ambrosie.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×